Franța sau Italia? CFR și Dinamo sunt la un pas de a-l pierde pe unul dintre cei mai talentați străini din Liga I

  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I este pe cale să își piardă din nou gratis unul dintre cei mai talentați fotbaliști sosiți pe mealgurile României în ultimii ani. În vârstă de numai 19 ani, ivorianul Wilfried Kanon s-a făcut remarcat la Gloria Bistrița, chiar dacă formația ardeleană a traversat un sezon dificil, la capătul căruia a revenit în liga secundă.

Africanul, care devine liber de contract în această vară, este pe lista fostei campioane, CFR Cluj, dar și pe cea a lui Dinamo, aflată în căutare de jucători ieftini și buni, cu care să înceapă reconstrucția pentru stagiunea următoare. Ambele formații din Liga I și-ar putea vedea zădărnicite eforturile de a obține semnătura lui Kanon din cauza mirajului campionatelor din Vest.

Potrivit mercato365.com, fundașul lateral stânga este dorit în Franța de Bordeaux și de Ajaccio, însă are în același timp și posibilitatea de a ajunge în Italia, acolo unde Parma și nou-promovata Hellas Verona și-au manifestat interesul pentru el. Kanon a jucat în acest sezon în 25 de partide pentru Gloria, fără a marca vreun gol. El poate evolua atât pe postul de fundaș stânga, cât și ca stoper.

500.000 de euro este cota actuală a lui Kanon, conform transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×